Cristina Danilov: Lupta cu bias-ul
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
22.12.2025
Ceea ce am învățat, experiențele pe care le-am avut în viață și oamenii pe care i-am întâlnit pe parcursul anilor ne afectează mult gândirea și comportamentul. Acești factori influențează și modul în care ne alegem prietenii iar, dacă avem ocazia să fim recrutori, va fi un criteriu clar de selecție pentru candidații pretendenți la o funcție într-o instituție sau o companie.
Recrutorii sau angajatorii se consideră în fața altora echitabili, imparțiali și open minded în procesele de luare a deciziilor. Dar, ceea ce trebuie să știm e că organul numit creier, pur și simplu, nu este conectat biologic să funcționeze în acest fel. El a evoluat ani în care a făcut asocieri între anumite evenimente și lucruri. Cel mai simplu exemplu în acest sens sunt stereotipurile de gen. Chiar și cea mai deschisă persoană poate, de pildă, asocia femeile mai bine cu treburile casnice și îngrijirea copiilor, iar bărbații cu lumea afacerilor, construcția unei case etc. De asemenea,creierul a evoluat pentru a prefera sau pentru a oferi părtinire pozitivă oamenilor care sunt „ca” – care arată ca noi, care gândesc ca noi sau împărtășesc interese similare. Acesta este doar un mod natural în care creierul nostru funcționează. Avem tendința de a gravita spre acești oameni și să-i considerăm pe ei (și pe noi înșine, desigur! ) ca fiind superiori celor care sunt diferiți de noi și cu care nu ne identificăm ca personalitate. Asta pentru că oamenii „diferiți” – din culturi etnice sau medii religioase diferite de al nostru – reprezintă o „amenințare” pentru convingerile noastre, amintindu-ne de Elefantul din teoria lui Haidt, adică acea parte a creierului pentru care orice noutate reprezintă un atac la adresa siguranței și supraviețuirii sale. Potrivit psihologiei cognitive, creierul nostru este un fel de Janus cu două feţe,( Elefantul și Călărețul lui Haidt, deci! ) care poate reacţiona diferit: pe de o parte, automat, emoţional, intuitiv, sau, pe de altă parte, pragmatic, vizionar, conştient. De multe ori, primul tip de reacţie este cel care domină. “Nu ne gândim cum gândim că noi gândim”, spunea Daniel Khaneman, cel care a consacrat termenul de bias cognitiv și la care ne ducem cu gândul când scriem aceste rânduri.
Când o persoană arată bine, automat va fi percepută drept o persoană inteligentă și de încredere. Chiar și fără să luăm în considerare frumusețea (altfel foarte arbitrară), „prezența” la un interviu, înțeleasă atât prin aparență, cât și prin vestimentația purtată la interviu, contribuie din plin la construirea unei prime impresii favorabile. Am un interviu, trebuie să îmi pregătesc o ținută adecvată, exclude, desigur, să rascolești în acea parte a dulapului în care ții perechile de blugi, teneșii și tricourile cu Iron Maiden, pentru că, deh!, acestea nu ar cîntări prea bine la interviu. Scoți, deci, de la naftalină costumul de la nuntă. Dar cine a stabilit aceste criterii de selecție? Bias-ul cognitiv.
„Cum ar putea o persoană de 50 de ani să implementeze un program IT?” O astfel de întrebare, oricât de discriminatorie ar părea, este doar un exemplu despre cum judecăm oamenii după aparențe, după culoare ori după vârstă. Vârsta sau aspectul fizic n-ar trebui să cântărească în balanță alături de adevăratele competențe ori de motivația candidaților în vederea ocupării unui post. Dar nu suntem deloc într-o lume ideală, chiar dacă efortul de obiectivare al recrutorului este, mai ales în ultima perioadă, dornic să combată aceste bias-uri cognitive. Așa-i că nu e ceva nou? Și dacă nu e, cum acceptăm? Cădem în capcana conformismului, ori păstrăm echilibrul de gen,vârstă și sex ignorând practicile discriminatorii? „Nu dorim să angajăm acest candidat, e o persoană care a lucrat 25 de ani într-o instituție de stat, nu va fi ușor să se adapteze la programul nostru”.Argumentul e subțire într-o lume care deplânge constant lipsa de profesionalism și de stabilitate a angajaților. Ar fi hilar, dacă n-ar fi trist. Dar în societatea noastră est-europeană se aplică, din păcate, cu supra măsură.
A cunoaşte teoria bias-urilor cognitive, despre care am amintit azi în treacăt, poate fi o şansă pentru viitor de a înţelege mai bine comportamentul față de alții, pentru a privi realitatea cu mai multă raţionalitate, pentru a ne identifica limitele afective cu impact asupra celor intelectuale, şi a găsi soluţii să le depăşim. Este în natura umană să dorim să ne înconjurăm de oameni care ne plac și cu care simțim că avem ceva în comun. Mulți, însă, pun egal între mediul de lucru și viața personală Dar trebuie să ne amintim, ca angajatori, sau ca și coordonatori de proiecte, programe etc., să nu ne bazăm doar pe acest sentiment atunci când luăm o decizie cu privire la angajarea cuiva și, mai ales, să ținem cont că la locul de muncă, pentru bunul mers al instituției sau al proiectului, contează competitivitatea,performanța, informația și cultura și mai puțin haina omului,etnia,temperamentul comun și aproprierea afectivă. Dar cum spune si Kahneman în cartea sa ”Thinking, Fast and Slow” (2011) „Întrebarea care se pune cel mai des despre biasul cognitiv este dacă acesta poate fi depășit. Mesajul… nu este încurajator.”
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
