Ștefan Ion
26.10.2025
Cunoscutul politician Radu Cristescu, una dintre puținele voci extrem de critice din spațiul public românesc – poate chiar singura – a reacționat, după momentul slujbei de sfințire a picturii Catedralei Mântuirii Neamului, eveniment la care au luat parte atât președintele României, cât și premierul si membrii guvernului.
Cristescu amintește, în postarea sa de pe Facebook, că, în interiorul Catedralei Mântuirii Neamului s-au aflat astăzi oameni care s-au opus din toate puterile construirii acesteia, care spuneau că avem nevoie de spitale, nu de catedrale și care acum susțin că ne trebuie tancuri și rachete, nu spitale.
Redau mai jos, integral, postarea lui Radu Cristescu:
Un popor inert își acceptă soarta! Și își asteaptă sfârșitul!
Astăzi, odată cu sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, milioanele de credincioși iubitori de Dumnezeu au fost umiliți și batjocoriți prin prezența unor așa-ziși politicieni fără credință și fără dragoste de Biserică! Oameni care s-au opus vârtos construirii Catedralei, care lătrau că ne trebuie spitale, nu catedrale, dar care acum susțin că ne trebuie tancuri și rachete, nu spitale. Indivizi care au vrut să distrugă familia tradițională formată dintr-un bărbat și o femeie, care susțin drepturi speciale pentru LGBTQ, care vor ca și copiii noștri să fie educați în spirit neortodox etc. Da, ei sunt anticriștii: Nicușor, Moșteanu, Țoiu, progresista soroșistă Maia Sandu și lista poate continua! Reprezentanții unui mic partid care nu are nimic de-a face cu Dumnezeu și cu credința, aduși la putere prin furt! Mă mir că nu s-a crăpat pământul în două astăzi la București!
P.S. Doar din ce am apucat să remarc, defuncta Securitate a lăcrimat din iad de emoție și mândrie: atîția epoleți și acoperiți pe metru pătrat, cu alde Coldea și soția, Băsescu, Bostan, Tomac, Pricopie, Duda, Dâncu și alții în frunte, mai rar vezi!

Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
Sursa foto articol: Mediafax

