„Bruxellesul nu crede că politicile sale au eșuat; crede că tu ești problema.” — sociologul Ashley Frawley
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
31.12.2025
Educația a devenit unul dintre principalele câmpuri de luptă ideologice din lumea occidentală și în special în Uniunea Europeană. Deși tratatele UE recunosc educația ca o competență națională, în ultimii ani, Bruxelles-ul a dezvoltat o arhitectură din ce în ce mai sofisticată de programe, fluxuri de finanțare și parteneriate cu ONG-uri, menite să exercite o influență directă asupra a ceea ce se întâmplă în sălile de clasă – în special în domenii legate de identitate, gen și sexualitate.
În acest context, atrage atenția un articol publicat de The European Conservative trebuie înțeles raportul „Îndoctrinarea copiilor: Cum integrează Bruxelles-ul identitatea de gen în sala de clasă”, publicat de MCC Bruxelles și scris de sociologul Ashley Frawley. Studiul documentează modul în care milioane de euro din programe precum Erasmus+, CERV și Horizon sunt canalizate către proiecte educaționale concepute de activiști, care sunt apoi promovate ca „cele mai bune practici” la nivel european – chiar și în țările în care astfel de politici au fost respinse în mod explicit de parlamentele naționale sau de părinți.
Frawley, cercetătoare și autoare specializată în analiza problemelor sociale contemporane și utilizarea tot mai mare a „schimbării comportamentului” ca instrument politic, avertizează că acestea nu sunt nici inițiative izolate, nici benigne. Mai degrabă, susține ea, ele formează un proiect coerent de inginerie socială. Într-un interviu acordat The European Conservative, ea analizează motivațiile care stau la baza guvernului Bruxelles-ului, mecanismele folosite pentru a eluda subsidiaritatea și consecințele democratice ale unei strategii care, în opinia sa, urmărește să „reformeze cetățeanul” încă din copilărie.
Uniunea Europeană, consideră aceasta, este din ce în ce mai convinsă că politicile sale nu funcționează – și că problema nu sunt acele politici, ci comportamentul oamenilor obișnuiți. Ideea a prins contur că Europa ar fi un loc minunat dacă ar putea doar să-i „repare” pe europeni, dacă ar putea crea cetățeanul perfect cu valorile corecte. Din această perspectivă, copiii devin o țintă principală.
Un exemplu clar poate fi găsit în politica economică. În loc să investească în infrastructură sau în creștere economică reală, multe țări și-au bazat modelul pe locuri de muncă precare, prost plătite, cu ore de lucru antisociale, adesea ocupate de imigranți sau femei. Atunci când multe femei – în special în sudul și estul Europei – preferă să aibă grijă de copiii lor decât să accepte o astfel de muncă, Bruxelles-ul nu se întreabă dacă problema constă în calitatea locurilor de muncă. Concluzia este că problema constă în „rolurile de gen”, patriarhatul și familiile. Și decide să intervină cât mai devreme posibil, de la grădiniță încolo, pentru a „corecta” aceste preferințe.
Comisia știe că nu are competență directă în educație și regretă profund acest fapt. Așadar, a dezvoltat o creativitate enormă în lucrul în jurul principiului subsidiarității. Folosește pârghii indirecte: mobilitatea, recunoașterea calificărilor, digitalizarea și formarea profesorilor.
Prin intermediul programelor europene, ONG-urile și universitățile sunt finanțate pentru a concepe materiale educaționale, proiecte pilot și cursuri de formare a profesorilor. Aceiași actori își evaluează apoi propriile proiecte și le prezintă ca „cele mai bune practici europene”. În cele din urmă, se exercită presiune politică și simbolică asupra statelor membre pentru a le adopta.
În țări precum Ungaria, unde există restricții explicite privind predarea conținutului LGBTIQ minorilor, Comisia merge chiar până la a finanța proiecte paralele: sesiuni de formare în afara școlii, ateliere clandestine pentru profesori și platforme digitale. Aceasta este o modalitate deliberată de a ocoli legislația națională.
Și aici apare rețeaua ONG-urilor. Aceste ONG-uri nu se văd ca reprezentanți ai societății, ci ca educatori morali ai acesteia. Mesajul este întotdeauna același: tu ești problema; tu ești înapoiat, patriarhal, tradiționalist – trebuie să fii reformat. Când acest lucru iese la iveală, oamenii se simt insultați, și pe bună dreptate.
Comisia nu cunoaște nicio altă modalitate de guvernare. Când ceva eșuează, nu regândește modelul – intensifică intervenția. Dacă politicile sale nu funcționează, concluzia nu este niciodată „poate că greșim”, ci „nu i-am schimbat suficient pe oameni”.
De aceea autoarea raportului nu se așteaptă la o schimbare pe termen scurt. Această abordare – ideea că problemele sociale sunt explicate prin comportamentul individual și că statul trebuie să îl corecteze – este adânc înrădăcinată în clasa politică de decenii.
O mare parte din agenda UE, deși prezentată ca fiind progresistă, este profund regresivă. Ne readuce la o viziune infantilizantă asupra cetățeniei, în care statul acționează ca mamă și tată, iar cetățenii ca niște copii incapabili. Alternativa nu este mai puțină ambiție, ci mai mult: o viziune a progresului uman comun – material și moral – în care educația formează cetățeni liberi, nu subiecți maleabili.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
