Perspectivă de la Budapesta: Dilema strategică a NATO
Daniel George
26.01.2026
Timp de mai bine de trei decenii după Războiul Rece, descurajarea în Europa a fost în mare parte considerată de la sine înțeleasă… Dezbaterile privind securitatea s-au concentrat mai puțin pe apărarea teritorială și mai mult pe gestionarea crizelor, misiunile expediționare și operațiunile de stabilizare departe de granițele Europei. Acest confort strategic a luat sfârșit definitiv, scrie Norbert Szári în Hungarian Conservative.
Norbert Szári a absolvit Universitatea Catolică Pázmány Péter în 2010, specializarea Istorie și Studii Germane. În timpul studiilor universitare a primit o bursă la Universitatea Karl Ruprecht din Heidelberg. Între 2014 și 2018 a lucrat ca cercetător la Comitetul pentru Memoria Națională din Budapesta. Din 2022 studiază la Școala Doctorală de Științe Militare din cadrul Universității de Serviciu Public Ludovika din Budapesta.
În timp ce atenția globală este atrasă din ce în ce mai mult către puncte de criză îndepărtate – fie că este vorba de tulburările politice din Venezuela, de raza de acțiune a proiecției puterii americane pe multiple teatre de conflict sau de rivalitatea economică accelerată cu China – o problemă nerezolvată și mult mai imediată continuă să se manifeste mult mai aproape de casă. Europa rămâne fragmentată strategic, ezitantă din punct de vedere politic și nesigură în ceea ce privește propria capacitate de a descuraja amenințările din vecinătatea sa imediată.
Pe măsură ce atenția Washingtonului este extinsă la nivel global, iar Europa își dezbate rolul în cadrul acestei ordini, erodarea credibilității descurajatoare a NATO pe continent a devenit o realitate discretă, dar periculoasă. Provocarea nu este absența puterii militare, ci eșecul de a consolida unitatea, claritatea și hotărârea acolo unde contează cel mai mult: în interiorul Europei.
Timp de peste trei decenii după Războiul Rece, descurajarea în Europa a fost în mare parte considerată de la sine înțeleasă. Superioritatea militară a NATO, combinată cu dominația politică a Statelor Unite, a creat un mediu în care provocările directe la adresa teritoriului aliat erau considerate de neconceput. Dezbaterile privind securitatea s-au concentrat mai puțin pe apărarea teritorială și mai mult pe gestionarea crizelor, misiunile expediționare și operațiunile de stabilizare departe de granițele Europei. Acest confort strategic a luat sfârșit în mod decisiv.
De la invazia Rusiei în Ucraina, din 2022, descurajarea a revenit în centrul gândirii europene în domeniul securității – dar într-o formă departe de precedentele Războiului Rece. Provocarea de azi nu este o ofensivă blindată în masă peste granițele NATO, ci un model de presiune persistentă, calibrată, care rămâne în mod deliberat sub pragul războiului deschis. Încălcările spațiului aerian de către drone și aeronave militare, sabotajul împotriva infrastructurii critice, interferențele electronice și operațiunile informaționale au devenit caracteristici de rutină ale mediului de securitate euro-atlantic. Niciuna dintre aceste acțiuni nu constituie singure un atac armat. Luate împreună, însă, ele ridică o întrebare mult mai incomodă: cât de credibilă este descurajarea NATO atunci când provocarea este constantă, ambiguă și incrementală?
Aceasta este dilema strategică cu care se confruntă Alianța. Descurajarea se bazează în mod tradițional pe claritate – linii roșii clare, atribuire clară și consecințe clare. Abordarea actuală a Rusiei este concepută pentru a submina fiecare dintre aceste elemente. Operând în zona gri dintre pace și război, Moscova încearcă să sondeze răspunsurile NATO, să expună diviziunile dintre aliați și să normalizeze treptat un nivel mai ridicat de risc de-a lungul flancului estic al Alianței. Obiectivul nu este escaladarea imediată, ci erodarea pe termen lung: erodarea încrederii, a coeziunii și, în cele din urmă, a credibilității.
Problema descurajării NATO nu este una de slăbiciune, ci de adaptare. Alianța a fost construită pentru a descuraja agresiunea evidentă într-o lume bipolară. Acum se confruntă cu un rival dispus să exploateze ambiguitatea, negarea și gradualismul. Dacă NATO își poate ajusta postura de descurajare la această realitate, va modela securitatea Europei în anii următori.
Întrebarea, așadar, nu este dacă descurajarea mai contează. Pentru că, într-adevăr, contează. Ci dacă NATO își poate restabili credibilitatea într-un mediu în care liniile roșii sunt estompate în mod deliberat. Eșecul de a face acest lucru nu ar duce la un colaps imediat, ci la ceva mai insidios: o erodare lentă a încrederii care lasă Alianța să reacționeze în loc să modeleze evenimentele. În descurajare, ca și în politică, incertitudinea poate fi la fel de periculoasă ca slăbiciunea, scrie sursa citată.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
