Cristina Danilov: ”Şi de-i iubire, spune-mi ce lucru e şi nu-i?”…
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
29.12.2025
Când o simți aproape, este ca o lumină care dă sens universului în jurul tău, dar îți este frică să o privești direct în ochi de teamă să nu rupi vraja iubirii divine, ea învelește totul în candoare și frumusețe. Nu vrei nimic de la ea, doar ca ea să fie acolo aproape de tine, să îi simți respirația, să îi privești zâmbetul, să-i auzi glasul, pentru că ea aduce cu sine cel mai pur și mai autentic sentiment: iubire, nu dragoste și dorință carnală, ci, mai mult, o iubire universală, dumnezeiască, nemaiîntâlnită de tine. Și știi că niciodată în viața ta nu ai fost mai îndrăgostit și mai fericit privind o femeie. Aceasta este dragostea platonică, virtutea de a contempla divinul din celălalt.
Cum, de exemplu, știm că o floare este o floare și o mașină este o mașină? Cum recunoaștem miile de obiecte pe care le întâlnim zilnic? Ele vin într-o varietate de forme, dimensiuni și culori; varietatea cu care apar în fața noastră este infinită. Cu toate acestea, nu vom confunda niciodată o mașină cu o locomotivă electrică, o capră cu un șarpe sau cu un avion. Ideile și sentimentele prezintă un mister și mai mare – cum recunoaștem oare dragostea, ura, invidia sau frumusețea?
Platon a încercat să rezolve această ghicitoare introducând conceptul de tip pur sau ideal care există în toate obiectele, în ciuda varietății formelor lor exterioare. El a definit acest tipar ca fiind esența interioară a lucrurilor. Esența platoniană este formată din semne sau caracteristici care sunt absolut necesare pentru reprezentarea subiectului. Aceste caracteristici alcătuiesc, de exemplu, „forma” unui copac sau „simptomele” iubirii. În acest principiu, sunt concentrate toate caracteristicile care reprezintă esența unui anumit obiect sau concept, iar toate semnele temporare aleatorii sau superficiale sunt ignorate. Deci, când ne uităm la un Mercedes C-Class și o Dacie 1300 uzată, nu ne îndoim nicio clipă că ambele sunt mașini.
Platon a analizat prietenia și dragostea aproximativ după felul în care recunoaștem obiectele. Tema iubirii ideale, spirituale a fost menționată pentru prima dată într-un dialog celebru la cina lui Agathon. În acest dialog își dezvăluie dorința de a găsi o modalitate de a defini dragostea umană. Tot ce e pământesc caută plăcerea în sex, se bazează pe instinctele animalice, în timp ce spiritualul caută un suflet iubit, care odată a format un singur tot cu el. Venus se referă la suflet, nu la corp, ea caută nu plăcerea carnală, ci fericirea cuiva drag. Sarcina ei este să-l desăvârșească în cunoaștere și virtute. În loc de conexiune carnală, trecătoare, iubirea cerească creează armonie sufletelor. Dragostea trupească, dimpotrivă, este senzuală și excită doar acțiuni josnice, vine din trup, nu din suflet, și stăpânește ”sclavii” materiei. Potrivit lui Platon, relațiile spirituale sunt posibile doar între oameni maturi care știu să-și controleze sentimentele și emoțiile și reprezintă principala modalitate de a cunoaște adevărata fericire a comunicării umane.
Platon se pare, la prima vedere, că a elogiat dragostea pură, lipsită de contactul sexual, dar noile cercetări scot la iveală că autorul era departe de astfel de concepții. Dialogurile lui arată, de fapt, că Platon nu avea nicio legătură cu dragostea platonică aşa cum o înțeleg contemporanii, ci mai degrabă punea accentul pe moralitatea ei, moralitatea fiind sinonimă cu moderația.
Principala diferență dintre dragostea platonică și dragostea obișnuită, ca să-i spunem astfel, se află în raport cu conceptul de „intimitate”. Expresia „intimitate”, care descrie de obicei relațiile sexuale, capătă aici un sens complet diferit. Intim înseamnă profund personal. Relațiile de dragoste platonice presupun un contact profund personal, însă, dacă în sensul obișnuit există atât aspecte spirituale, cât și corporale în manifestările iubirii, atunci, vom reține că în cea platonică există doar o latură exclusiv spirituală, emoțională.
Trebuie să spunem că unii oameni cred că numai dragostea platonică poate fi numită iubire adevărată, pentru că se bazează pe intimitate spirituală și inteligență, și nu pe hormoni și instincte. Alții cred că dragostea a două suflete, fără atracție trupească, este o poveste frumoasă și nimic mai mult. Ideea potrivit căreia dorința sexuală subminează spiritul uman, îi slăbește puterea creatoare este falsă. Faptele reale spun contrariul. Geniile nu au fost niciodată eunuci sau sfinți, dimpotrivă, în cea mai mare parte se distingeau printr-o senzualitate deosebită. Mai mult, studiile arată că abstinența prelungită a unei persoane de la viața sexuală poate duce în mod natural la stagnare intelectuală și, dacă există o serie de condiții prealabile, la nevroză și alte tulburări neuropsihice. Destul de des, tulburările psihice, care sunt, fără îndoială, produsul unui număr de factori complecși, au un fundal foarte clar: în mod obiectiv, ele se explică prin opoziția a două stări – dorința sexuală nesatisfăcută și conștiința păcatului .În acest caz, pacienții simt că sunt stăpâniți de un spirit rău, că un spirit străin și periculos de ispite a pătruns cumva în ei, șoptind „cuvinte murdare”, stârnind dorințe păcătoase, desenând imagini erotice de coșmar în fața ochilor lor. cu o forță străină, demonică. Aceasta este o formă de bifurcare și de dezintegrare a personalității. Exemple de astfel de „nebunie religios-erotică” le găsim în literatura de specialitate. Deci, departe ideea că un act sexual poate submina spiritul.
Există legende despre marea dragoste a lui Francesco Petrarca, marele poet al Evului Mediu, și a Laurei de Noves.- dragostea lui platonică pentru ea. Francesco avea douăzeci și trei de ani când a văzut-o pentru prima dată pe iubita vieții sale, Laura, o femeie căsătorită de douăzeci și șase de ani, în mica biserică Saint Clare de la periferia Avignonului. În acel moment, muza lui avea deja câțiva copii,- adică vreo 11, dar pentru poetul romantic era un adevărat înger, întruchiparea purității spirituale și a frumuseții nepământene. Poetul a înzestrat-o cu înaltă moralitate și puritate a gândurilor, această iubire platonică inspirându-l continuu, deși, paradoxal, se pare că nu a vorbit niciodată cu ea.
Cu alte cuvinte, dragostea platonică știm că este iubire neîmpărtășită, iubire la distanță, iubire ascunsă când unul dintre parteneri sau ambii au o altă relație- una oficializată, și nu doresc să o schimbe, când relațiile sexuale sunt imposibile din motive de sănătate sau din cauza unei diferențe de vârstă între protagoniști. Aceasta include și relațiile dintre tineri înainte de căsătorie, respectând în același timp tradițiile culturale și religioase. Este genul de iubire pe care adolescenții îl experimentează adesea, înzestrand o ființă cu cele mai frumoase calități, poate fi chiar un star de cinema, un solist, un profesor, întruchipând în ea visul frumosului. În adolescență, dragostea platonică contribuie la formarea unei experiențe neprețuite și devine adesea o etapă de tranziție în multe cazuri într-o relație în care va exista, desigur, și atracție și împlinire sexuală.
E susținută ideea, adeseori, că dragostea platonică există, deoarece toată lumea cunoaște cazuri specifice de sentimente puternice de dragoste ale unei femei pentru un bărbat sau ale unui bărbat pentru o femeie fără ca cei doi să fi definitivat vreodată sentimentul printr-un contact fizic, sexual. În acest sens, se disting clar două întrebări: există o atracție a unui bărbat pentru o femeie sau a unei femei pentru un bărbat care nu aibă și dorință sexuală ci să se rezume doar la acea admirație profundă spirituală (unii contemporani, din lipsă de sinceritate, o numesc prietenie pură, admirație etc) și, cea de-a doua întrebare, poate o persoană să experimenteze iubirea adevărată fără să fi gustat „fructul oprit”? În principiu, știința răspunde la prima întrebare negativ și pozitiv la a doua. Într-o formă mai clară și mai concretă, aceste răspunsuri pot fi interpretate după cum urmează: în primul caz, dragostea platonică definită ca fiind cea în care nu există dorință sexuală, ci doar adulație e doar poveste, pentru că este posibil ca o persoană să nu fie conștientă de dorința ei sexuală existentă în acel moment. Dorința, spun specialiștii, este latentă. Dar iubitul sau iubita, ca subiect activ, mai devreme sau mai târziu, începe să experimenteze, într-o formă voalată, această dorință latentă. De obicei, există o compensare specială pentru elementele lipsă ale iubirii platonice, se găsește un obiect – un substitut al sentimentelor. Astfel, ca să înțelegem mai bine, cântând imaginea de neatins a Laurei, Petrarca se întâlnea, în același timp, cu diverse femei care i-au satisfăcut senzualitatea în lipsa Laurei și erau, practic, substitutul ei. O astfel de compensare a iubirii este destul de tipică – adulezi o persoană și te simți profund atras de ea spiritual, dar împlinești dorința sexuală pe care ți-o reprimi față de ea, cu alte persoane din anturajul tău.
Oare o prietenie născută pe dating apps se poate transforma treptat în dragoste platonică, ca cea a lui Petrarca? Practica din ce în ce mai modernă de a întâlni oameni noi și potențiali parteneri pe rețelele de dating a schimbat însă modul de a vedea dragostea și de a experimenta intimitatea între două persoane. Însăși relația sexuală a găsit echivalent virtual în cybersex, care funcționează după principiul nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase. Cât din aceste relații, însă, mai au ceva, oare, din romantismul lui Francesco Petrarca?
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
