Carol al III-lea al Marii Britanii: regele creștin al unei Anglii post-creștine?
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
19.08.2025
Regele britanic Carol al III-lea este lăudat pentru angajamentul său față de diversitate, după ce anul acesta au avut loc la Castelul Windsor atât o masă de Ramadan, cât și o conferință despre „Luna Istoriei LGBT+”. Casa de Windsor a devenit un microcosmos al Regatului Unit, fiind încet-încet strânsă între cleștii revoluționarilor LGBT și ai unei populațiimusulmane în creștere explozivă (Muhammad a devenit recent, pentru prima dată, cel mai popular nume din Anglia), atrage atenția o analiză The European Conservative.
În raportul anual din 29 iulie al Royal Collection Trust, care supraveghează palatele regale, instituția s-a lăudat că „incluziunea și diversitatea au fost o prioritate cheie în acest an” și că un Iftar Deschis – masa de rupere a postului în timpul Ramadanului – a avut loc la Castelul Windsor pentru prima dată în istoria sa de 1.000 de ani. Evenimentul din martie, condus de Ramadan Tent Project și cu 350 de invitați în St. George’s Hall, a inclus doi recitatori de la Moscheea Maidenhead care au făcut chemarea islamică la rugăciune de la balconul sălii. Directorul RCT, Tim Knox, a subliniat că evenimentul a avut loc „cu permisiunea Regelui”.
În februarie, trustul a găzduit o conferință online intitulată „Artă și artiști queer în Colecția Regală” pentru „Luna Istoriei LGBT. Alice de Quidt, curator asistent pentru Desene și Gravuri, a subliniat că „forme diverse de iubire și identitate au existat dintotdeauna”. Galeria Regelui de la Palatul Buckingham a găzduit un alt eveniment LGBT în octombrie anul precedent, „explorând unele dintre figurile queer reprezentate în Colecția Regală”.
Regele Charles a început să-și facă un obicei din a îngenunchea în fața mișcării LGBT, care deține o putere culturală atât de mare încât, în fiecare iunie, în Marea Britanie, steagul Union Jack este dat jos și steagul LGBT este arborat în locul lui. Pe 5 iulie, contul oficial X al Familiei Regale a publicat un videoclip cu gărzile regale interpretând piesa „Pink Pony Club” a lui Chappell Roan, recunoscută pe scară largă ca un imn queer, cu hashtagul #Pride2025. Susținerea fără precedent a festivalului London Pride, un carnaval anual cu un milion de oameni, a fost văzută de mișcarea LGBT ca o mișcare semnificativă din partea monarhului. Regina Elisabeta nu a recunoscut niciodată Luna „Pride”.
Regele, desigur, este prins în contradicția de a fi șeful unei instituții creștine într-o țară post-creștină, zdruncinată în ultima jumătate de secol de flagelul revoluției sexuale și al migrației în masă. Puterea culturală actuală – mișcarea LGBT – se află pe un curs de coliziune cu puterea culturală în ascensiune- islamul. În 2024, primarii din Oldham, Luton, Londra, Blackburn și Oxford erau toți musulmani. Deocamdată, această coliziune inevitabilă este ignorată cu atenție și explodează doar ocazional la vedere atunci când părinții musulmani se ciocnesc cu educatorii LGBT cu privire la îndoctrinarea din școlile din Marea Britanie. De cele mai multe ori, musulmanii câștigă.
Regele încearcă un sincretism ridicol și disperat pentru a salva o formă de unitate în regatul său fracturat. Surse relatează că regele are „o noapte întunecată a sufletului” la perspectiva a două proiecte de lege pe care ar putea fi nevoit să le semneze în curând. Prima este decriminalizarea avortului, a doua este un proiect de lege care legalizează moartea asistată. Se pare că Familia Regală va trebui exclusă din legislație – altfel va fi nevoie de o reformă a legilor privind trădarea.
Legea trădării din 1351, încă în vigoare, incriminează „înțelegerea sau imaginarea” morții monarhului. De asemenea, este act de să „întrerupi” linia de succesiune. Avortul și eutanasia pun, de asemenea, probleme pentru Majestatea Sa în calitate de Guvernator Suprem al Bisericii Anglicane, care se opune ambelor proiecte de lege.
Monarhia a fost inima simbolică a națiunii; acum, ea reflectă din ce în ce mai mult contradicțiile epocii haotice. Într-o noapte, la Castelul Windsor, academicienii deconstructiviști pot celebra „queerness-ul”; pe o altă parte, chemarea islamică la rugăciune răsună prin Sala Sf. Gheorghe, construită de regele Eduard al III-lea în 1353 și 1354 pentru a găzdui banchetele Ordinului Jartierei, fondat ca ordin cavaleresc creștin. Monarhia este inextricabil împletită cu creștinismul englez; încoronarea regelui a prezentat, alături de „Preotul Zadok” și de ungerea sacră, un prim-ministru hindus citind din Coloseni.
În mult-lăudata sa carte God is an Englishman: Christianity and the Creation of England, publicată în aprilie, Bijan Omrami ilustrează modul în care regalitatea și legea engleză sunt inseparabile de creștinism și cum legea scrisă „implica unificarea unui popor sub un astfel de cod, regii fiind responsabili în fața lui Dumnezeu pentru conduita și moralitatea lor”. Bănuiesc că aceasta se află în centrul „nopții întunecate a sufletului” despre care spunea regele Carol. Prima parte a cărții tratează „Ceea ce datorează Anglia creștinismului” (aproape totul); a doua detaliază „Ceea ce poate încă să ofere creștinismul”. Lordul Andrew Roberts a remarcat că Omrami se ocupă de întrebarea fundamentală: „Sunt britanicii pregătiți pentru o Mare Britanie post-creștină?”
Pregătiți sau nu, Anglia post-creștină este aici.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
