Perspectivă de la Beijing: Impasul iranian – Cum au dus calculele greșite ale Washingtonului la apariția unei noi forme de sfidare
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
16.03.2026
Prima declarație oficială emisă joi de noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, în timp ce fumul conflictului încă plutește asupra regiunii, a fost un manifest al sfidării. Aceasta sugerează că Statele Unite și Israelul ar fi putut calcula greșit rezistența unui regim pe care încercau să-l demanteleze, comentează Imran Khalid, într-un editorial pentru China Global Television Network.
Cuvintele tânărului Khamenei nu sunt cele ale unui provizorat, ci ale unui strateg care a petrecut decenii observând mașinăria puterii din interior.
Imagistica din declarație a fost la fel de deliberată pe cât a fost de tulburătoare. Descriindu-și tatăl, ayatollahul asasinat Ali Khameni, ca fiind găsit cu „pumnul încleștat” chiar și în moarte, Khamenei a semnalat că era răbdării strategice a fost înlocuită de o doctrină a rezistenței perpetue. Angajamentul de a răzbuna fiecare victimă iraniană transformă conflictul dintr-un război interstatal într-o misiune personală.
Pentru Washington și Tel Aviv, presupunerea că loviturile de precizie asupra conducerii Iranului ar duce la o revoltă populară sau la un succesor mai docil pare să fi fost determinată de genul de gândire iluzorie care a afectat istoric aventurile americane în regiune. În loc de o conducere fracturată, loviturile par să fi creat un front mai militarizat și consolidat.
Consecințele geopolitice ale acestei tranziții sugerează că America este acum prinsă într-un labirint creat de ea însăși. Escalada a ajuns la un punct în care costul rămânerii este la fel de mare ca și costul plecării. Patru scenarii principale ilustrează modul în care Statele Unite au ajuns prinse în această nefericită aventură agresivă.
Primul implică pârghia Strâmtorii Hormuz. Solicitând închiderea continuă a căii navigabile, noul lider a plasat un garou pe piața energetică globală. Statele Unite își găsesc resursele navale sub presiune, încercând să atace ținte din interiorul țării, în timp ce, în același timp, nu pot garanta trecerea în siguranță a petrolierelor.
Potrivit secretarului american pentru Energie, Chris Wright, armata americană nu este în prezent pregătită să escorteze petroliere, deoarece toate resursele sunt concentrate pe lovituri ofensive. Această dublă povară a dus deja prețurile petrolului la peste 100 de dolari pe baril.
Al doilea punct se referă la dilema bazelor regionale. Cererea ca vecinii din Golf să închidă bazele americane pune aliații regionali într-o poziție dificilă. Aceasta obligă guvernele locale să aleagă între parteneriatul lor de securitate cu Statele Unite și amenințarea imediată de a fi prinși într-un foc încrucișat. Exact acest lucru a subliniat prim-vicepreședintele iranian, Mohammad-Reza Aref, atunci când a afirmat că obiectivul strategic este o retragere completă a SUA.
Al treilea punct este războiul de uzură. Teheranul pariază pe o luptă pe termen lung. În timp ce Statele Unite și Israelul posedă o putere de foc superioară, Iranul deține avantajul geografic și al capacității de a îndura greutăți pe care un electorat american intern nu le împărtășește. În fiecare zi în care războiul continuă, narațiunea victoriei devine mai greu de vândut unui public care urmărește creșterea prețurilor la gaze și benzină.
Al patrulea punct este testul nuclear de turnesol. Cele 440 de kilograme de uraniu îmbogățit pe care se spune că le deține Iranul, un stoc suficient pentru a fabrica mai multe arme nucleare dacă este procesat în continuare, rămân jokerul suprem.
Dacă scopul a fost eliminarea amenințării nucleare, campania actuală ar fi putut realiza opusul. Rafael Mariano Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a avertizat că stocul este acum dispersat în tuneluri adânci, fortificate.
Demonstrând că suveranitatea convențională nu oferă nicio protecție împotriva atacurilor occidentale, conflictul a convins probabil noua conducere că un factor de descurajare nucleară este o necesitate pentru supraviețuire.
Tragedia actualei posturi americane este lipsa unei strategii clare de ieșire. Evaluările recente sugerează că nu a existat un plan realist pentru a aborda vidul politic creat în urma atacurilor. Acest lucru dezvăluie un defect fundamental în abordarea coaliției: convingerea că puterea aeriană poate dicta rezultatele politice.
Pe măsură ce războiul intră în a treia săptămână, realitatea se instalează. Statele Unite nu se luptă doar cu un conflict militar, ci cu o narațiune istorică. În acest climat, calea către dezescaladare este îngustă și plină de riscuri politice.
Cu toate acestea, alternativa este o mlaștină tot mai adâncă. Cea mai recentă declarație a Teheranului sugerează că noul lider este pregătit pentru un maraton. Rămâne întrebarea dacă Statele Unite pot găsi o ieșire înainte ca capcana să se închidă brusc.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
